SănătateUltimele articole

Din veșnicele trăiri: Am mai tăiat o panglicuță!

Ca orice super-oficialitate de care sunt, și de care mă mândresc, pieptul meu nu mai încape în tricoul de 9.99 lei, când mă înfoi, și mă înfoi des, am primit o invitație la deschiderea unui magazin Altex, în orașul nostru anost de câmpie.

Demult nu am mai fost la asemenea sindrofii, da am zis că e aproape de mine, o ofertă tentantă, dacă cumperi ceva ai reducere 10%, am zis, eu sunt ăla cu reducerea. Am început un inventar în casă, nimic nu mai e bun, tot schimb, mi-am zis plin de sinea celor 10 percenți. Am ajuns la inaugurare, plin de oficialități locale, hooo, nici la deschiderea unei secții de terapie sau urgențe nu se înghesuiau atâția pe ruperea de de baterii la microfon, parcă de mici copii aveau dicția dezvoltării orașului, județului, și la un moment dat chiar cheia succesului încălzirii globale.

Citește și  Cum sa te trezesti devreme fara sa te simti obosit

După prima oră de dicție m-am plictisit și am zis sa vizitez magazinul, e unul privat, dacă am uitat să precizez. Are și etaj, urci pe o parte și cobori pe cealaltă, pleasure. La etaj am fost informat cu amabilitate că nu pot cumpăra nimic, mai am de așteptat o oră de prelegeri. Ok, am zis, nu vreau decât să văd, și am fost informat că promoțiile sunt de mâine, data deschiderii, deci cei 10 percenți sunt mici copii pe lângă oferta de mâine. În minte mi-am redecorat tot ce am în casă și am constatat că nu vroiam nimic. Nu am nici lipsuri nici lipsusuri, atunci am văzut că protipendada mai puțin locală și mai mult politică rupeau ușa de ieșire, le ieșise discursul, probabil.

Citește și  Migrene, cosuri, respiratie…cum ne afecteaza masca de protectie corpul

Am ieșit și eu și m-a întâmpinat o angajată, mi-a pus în mână un cadou, emoționat am fost mai mult de ea, zâmbea tot timpul, cred că m-a ginit, am zis în sinea mea.

De toată lauda, am primit un calendar, un notes, pix, de ăsta chiar nu am mai avut demult, și un ceas. L-am pus pe mână și m-a atenționat telefonul că mai e cineva în apropiere, s-au conectat instantaneu. E cool, îți arată ora, vremea și pașii pe care îi faci, are o singură problemă, trebuie să îl scuturi ca să afișeze chestiile astea. Încep să mă obișnuiesc cu scuturatul mai des.

Citește și  Secretele rochiei spray pulverizate pe Bella Hadid la show-ul Coperni

Despre autor

Related posts
MondenUltimele articole

„La 46 de ani, corpul meu spune nu”: Charlene de Monaco vorbește despre noua sa rutină sportivă

Fosta înotătoare a vorbit într-un interviu acordat lui Gala joi, 7 noiembrie, despre recentele…
Read more
DeliciiUltimele articole

Revelatia cuprinde Classix Festival 2025: Conceptul editiei, primele concerte anuntate si bursele Classix in Art

Cea de-a sasea editie Classix Festival are loc la Iasi intre 23 februarie si 2 martie 2025.
Read more
DeliciiUltimele articole

Hotel Zenith Conference & Spa 4* intră în grupul hotelier Paradis Hotels & Resorts

Paradis Hotels & Resorts a preluat Hotel Zenith Conference & Spa 4* din Mamaia crescând la…
Read more
Newsletter
Become a Trendsetter
Sign up for Davenport’s Daily Digest and get the best of Davenport, tailored for you.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *