Ian Gillan, solistul legendarei trupe Deep Purple, a ajuns la spital!

Momente de îngrijorare pentru fanii trupei Deep Purple. Ian Gillan, în vârstă de 81 de ani, a fost internat în spital în urma unei urgențe medicale. Din cauza situației, formația britanică a fost nevoită să anuleze două concerte programate în Germania.

Anunțul a fost făcut sâmbătă, 31 octombrie, de reprezentanții trupei, prin intermediul rețelelor de socializare.

Astfel, Deep Purple nu va mai urca pe scenă la QI Arena din Leipzig, unde concertul era programat pentru sâmbătă seara, și nici la Sporthalle din Hamburg, unde formația urma să cânte duminică, 1 noiembrie.

Citește și  Cat de sigur e sa calatoresti acum, odata cu extinderea coronavirus? Iata raspunsurile specialistilor

„Cu mare regret, Deep Purple anunță că nu va putea susține concertele programate în această seară la QI Arena din Leipzig și mâine seară la Sporthalle din Hamburg. Decizia vine în urma unei urgențe medicale care îl implică pe Ian Gillan, acesta fiind în prezent internat în spital”, au transmis membrii formației.

Citește și  Cum se gătește burrata?

Artiștii și-au cerut scuze fanilor pentru anunțul făcut în ultimul moment și au precizat că înțeleg dezamăgirea celor care își cumpăraseră bilete.

Concertele vor fi reprogramate. Ce se întâmplă cu biletele

Reprezentanții trupei au anunțat că lucrează deja la identificarea unor date potrivite pentru reprogramarea celor două spectacole.

Citește și  Avocado, nirvana fructelor

Fanii care au cumpărat bilete nu trebuie să își facă griji în privința acestora, deoarece tichetele vor rămâne valabile pentru noile date.

Deocamdată, formația nu a oferit detalii suplimentare despre problema medicală cu care se confruntă Ian Gillan sau despre starea sa de sănătate.

Despre autor