Cafeaua este o băutură foarte apreciată peste tot în lume. Și mulți beau mai multe cafele pe zi. Și chiar dacă este o băutură adorată, poate să devină monotonă foarte repede. Din fericire însă, există mai multe variante pentru a schimba asta. În loc să schimbi băutura ta matinală preferată, mai bine adaugi unele ingrediente care îi vor schimba savoarea.
Mierea. Mierea este un îndulcitor natural foarte bun. Și este cea mai bună alternativă atunci când vrei să renunți la zahăr. Se pot încerca mai multe tipuri de miere pentru găsi un tip care merge cel mai bine cu băutura ta preferată.
Laptele concentrat. Folosit alături de cafea în foarte multe locuri din lume, în Vietnam mai ales, laptele concentrat este cel care poate înlocui zahărul, dar și frișca din cafea.
Ouăle. În Scandinavia, cafeaua se cosumă alături de un ou crud întreg, cu coajă cu tot, cu zaț și cu apă. Aparent, este cea mai bună modalitate de a păstra zațul și amărăciunea cafelei tale de dimineață.
Sarea. Chiar dacă pentru unii poate părea dezgustător, sarea se folosește pentru a atenua din aciditatea cafelei. Pentru a se obtine cele mai bune rezultate, se poate pune și în zaț înainte de a turna apa.
Untul. Mai cunoscut sub numele de bulletproof coffee, face parte din multe diete moderne. Se spune că este un excelent inhibitor al apetitului, dar se recomandă untul nesărat de la vaci hrănite cu iarbă.
Uleiul de menta piperita. Chiar dacă se poate folosi indiferent de perioada anului, uleiul este o excelentă idee mai ales pe timp de iarnă. O picătură din acest ulei la tine în cafea te va face să te simți ca în vacanță.
Ciocolată. Fă-ți propria mocha de casă adăugând puțină ciocolată în cafea. Poți fie să adaugi un pătrat de ciocolată neagră și să o lași să se topească în interior, fie să adaugi puțină ciocolată pudră.
Alcoolul. Cu siguranță că nu se recomandă pentru prima cafea pe care o bei dimineața, dar o cafea cu un strop de alcool este foarte bună. Ai gustat deja deci cafeaua irlandeză?
Scorțișoara. Există un motiv pentru care se pune scorțișoară pe capuccino. Pentru că este pur și simplu delicios. Scorțișoara poate să înlocuiască și zahărul, cafeaua devenind mai sănătoasă și mai savuroasă în același timp.
Nucșoara. Nucșoara este un alt condiment care se adaptează foarte bine și care dă un plus de forță cafelei tale. O poți adăuga sub formă de păstaie sau pulbere, iar aroma sa pământie va da cafelei un gust intrigant.
Uleiul de cocos. Pe lângă faptul că are un gust foarte bun, uleiul de cocos este și sănătos. Adăugat în cafea poate ameliora metabolismul și nivelul de energie.